Programul ''Masă rotundă pe proiecte'', realizat de Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, se desfășoară în perioada mai-decembrie 2016 și scopul principal al acestuia este de a ajuta instituțiile publice și întreprinderile locale să poată atrage cât mai multe fonduri nerambursabile interne și externe.
În acest sens, Agenția dorește să creeze un cadru adecvat întâlnirilor dintre instituțiile publice și întreprinzătorii locali pe de o parte, iar pe de altă parte, reprezentanții entităților care lansează propuneri de proiecte, precum și reprezentanții entităților publice sau private care deja au aplicat cu succes la asemenea cereri.
Rostul acestor întâlniri este de a furniza informații utile referitoare la procedura de aplicare la cereri și de întocmire a proiectelor câștigătoare, respectiv, de a învăța din experiențele celor care au parcurs deja cu succes acest proces. Astfel, acest program poate contribui la creșterea numărului proiectelor câștigătoare din județ.
În cadrul programului se va urmări culegerea și prelucrarea datelor socio-economice și publicarea acestora pe pagina web data.investinhargita.ro, pentru a facilita accesul ușor și nemijlocit la date în interesul agenților economici și tuturor celor interesați de atragerea de fonduri publice, sau celor care au nevoie de date statistice pentru elaborarea proiectelor, studiilor, strategiilor în domeniu.