Instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita

 

Program de sprijinire a valorilor ecvestre

Programul se desfăşoară în mai multe etape, obiectivul principal al acestuia fiind promovarea în rândul cetăţenilor a valorilor sporturilor ecvestre prin crearea premiselor necesare deschiderii unor noi perspective în alinierea la sporturile de performanţă din acest domeniu, păstrarea tradiţiilor hipice şi prezentarea lor pentru publicul larg. Cu organizarea concursurilor vrem să atragem atenţia unui public cât mai larg asupra frumuseţii acestui sport nobil şi dezvoltarea respectului faţă de acest animal.

Comunicat: sprijinirea evenimentelor ecvestre
Începând cu data de azi (11 iulie 2017), se pot depune  în termen de  cincisprezece zile cereri pentru programe ecvestre organizate în județul Harghita prin
cofinanțarea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita.
Documentația se poate descărca de pe site-ul Agenției: http://bit.ly/2v6HTfA
Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0266-207784, sau la sediul Agenției (Miercurea ciuc, P-ța Libertății nr. 5, birou 401).

Program felelos: 
Data evenimentului: 
Sâmbătă, August 24, 2019 - 12:43
Adresă: 
Tușnad

În data de 24 august 2019, la Tușnad va avea loc evenimentul „Alcsíki Lovas Nap” în co-organizarea Asociației „Száguldó Egyesület” și al Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita.

În data de 24 august 2019, la Tușnad a avut loc evenimentul „Alcsíki Lovas Nap” în co-organizarea Asociației „Száguldó Egyesület” și al Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita. Programele au fost foarte populare în rândul vizitatorilor, astfel a avut loc: concurs de atelaje, concurs cu căruțe și concurs pentru copii.

Imagine: 

Cupa Regională de la Remetea din data de 13 iulie, a fost al 5-lea din șirul de evenimente care au avut loc în co-organizarea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita în cadrul programului ecvestru. Acest eveniment a avut loc în co-organizarea Asociației „Remetei Lovasklub” și al Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita. La concursul de îndemânare și sărituri peste obstacole au participat peste 90 de concurenți, din care majoritatea au fost copii. Scopul Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita este promovarea evenimentelor ecvestre, a sporturilor hipice și a culturii ecvestre. În cadrul acestor evenimente cei prezenți au ocazia să cunoască sporturile hipice, iar cei interesați pot să și încerce pe acestea.

Imagine: 
Data evenimentului: 
Sâmbătă, Iulie 13, 2019 - 11:00
Adresă: 
Club Sportiv Ecvestru Remetea

Cupa Regională de la Remetea din data de 13 iulie, va fi al 5-lea din șirul de evenimente care va avea loc în co-organizarea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita în cadrul programului ecvestru. Vă așteptăm cu drag!

În data de 23 iunie 2019 a avut loc Ziua ecvestră din Ditrău, ediția IX.-a organizat de Primăria Ditrău, Asociația Culturală Ditrău, Consiliul Județean Harghita, Clubul Sportiv Krigel și Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita. În program au fost: prezentarea cailor, concurs sărituri peste obstacole, atelaje, cupa BB – concurs de căruțe. La probe s-au înscris: 21 de participanți la sărituri peste obstacole, 12 la concursul de atelaje și 11 de echipe la cupa BB.

Imagine: 
Data evenimentului: 
Duminică, Iunie 23, 2019 - 08:53
Adresă: 
Ditrău

În data de 23 iunie 2019 va avea loc Ziua ecvestră din Ditrău, ediția IX.-a organizat de Primăria Ditrău, Asociația Culturală Ditrău, Consiliul Județean Harghita, Clubul Sportiv Krigel și Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita.

Pagini