Tamás Csaba de la Lupeni, împreună cu calul Fiber s-a clasat al treilea la a șaptea probă a Galopiadei Naționale de la Budapesta. Asociația „Lófő” de la Lupeni a fost sprijinită cu aproximativ cincizeci de mii de lei prin instituția subordonată a Consiliului Județean Harghita: Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita. În acest sens, jocheul Asociației a avut ocazia să participe la Galopiada Națională, în data de 15 septembrie 2018.
Reprezentanții Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita au promovat Produsele Secuiești. Au fost expuse următoarele produse: gem, miere, turtă dulce, mezeluri, și brânzeturi. Faptul că produsele expuse s-au terminat foarte repede, confirmă popularitatea crescută a Produselor Secuiești – a precizat conducătorul agenției, domnul Cilip Árpád.
Este necesară prelucrarea conștientă a produselor primare, și astfel producătorii din Ținutul Secuiesc să aibă șansa de a participa la expoziții cu vânzare, să creeze noi locuri de muncă, și să ofere astfel posibilitatea tinerilor care au plecat în străinătate de a reveni pe meleagurile natale – a adăugat domnul Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.