Instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita

 

La Odorheiu-Secuiesc a avut loc întâlnirea actorilor locali

Alături de nouă țări, Consiliul Județean Harghita este partener în cadrul proiectului intitulat E-Cool. Scopul proiectului, care se derulează timp de 60 de luni, este impulsionarea tinerilor antreprenori, iar pe durata acestuia vor avea loc întâlniri parteneriale, respectiv cu actorii, reprezentanții locali. Prin prezentarea bunelor practici se dorește elaborarea unui plan de acțiune bazat pe utilizarea experiențelor și orientat către specificul nevoilor locale ale antreprenorilor.

La prima întâlnire a actorilor locali care a avut loc la Odorheiu-Secuiesc în data de 28 septembrie s-au prezentat tinerii antreprenori și freelanceri, respectiv reprezentanții autorităților locale. Despre importanța proiectului au vorbit Bíró Barna Botond, vicepreședintele Consiliului Județean Harghita și senatorul UDMR, Antal Lóránt.

După momentul de deschidere al întâlnirii cei prezenți au putut afla modul în care antreprenorii locali și-au demarat afacerile, fie de la zero, fie reușind să administreze mai multe afaceri deodată.

Participanții au conchis că vor forma un grup de lucru pentru elaborarea planului de acțiune al proiectului.

„Această întâlnire a fost importantă și datorită faptului că a reprezentat o bună ocazie de selecție a acelor antreprenori pe care dorim să îi prezentăm în cadrul întâlnirilor parteneriale care vor avea loc în viitor”, a afirmat Gál Kinga, managerul proiectului E-Cool.

Din partea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita, Király Szabolcs a susținut o prezentare intitulată „Acasă sau în străinătate? Întreprinzător sau angajat?”. El a făcut cunoscută viziunea tinerilor din județul Harghita despre angajare. Importanța datelor constă în faptul că acești tineri vor constitui o parte semnificativă a resursei umane pe piața forței de muncă. Astfel, au fost prezentate două sondaje: primul despre datele parțiale privind salariul optim care ar convinge tinerii să revină în țară, respectiv al doilea legat de viziunea de 10 ani a tinerilor absolvenți din județul Harghita. A fost prezentată platforma demarată recent de către agenție: https://adehar.ro/gyerehaza. Accesând această platformă tinerii care planifică să se întoarcă în țară, au posibilitatea să se consulte în legătură cu acest subiect.

La finalul întâlnirii s-au alăturat și membri Fundației Századvég care derulează o activitate de colectare de informații despre tinerii antreprenori, informații care vor sta la baza unei cercetări economice care urmează a fi realizată în această zonă.

Fotografiile realizate cu ocazia evenimentului pot fi accesate la următorul link:

https://www.facebook.com/events/551186968657818/permalink/553037455139436

 

 

Miercurea Ciuc, 28 septembrie 2018