Instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita

 

La forumul organizat de Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita s-a discutat despre problemele cu care se confruntă mamele cu copii mici, care vor să se întoarcă din concediul pentru creșterea copilului.

”Există mai multe probleme nespuse, care ies la lumină doar când ne consultăm. Degeaba au modificat legea și au implementat câteva schimbări benefice privind perioada de creștere a copilului, dacă la problemele esențiale nu s-au oferit rezolvări” – reiese din vorbele domnului Barabás Csaba, director al Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita. ”În cazul respectiv pasul inițial este să nu îi obligăm pe angajatori, ci să le atragem atenția asupra problemei, în acest sens și statul trebuie să-și asume un rol. Sunt multe probleme despre care ar trebui să vorbim, de exemplu există șansa reală ca legea modificată să îngreuneze de fapt angajarea tinerilor care doresc să aibă copii. S-a întâmplat des că după terminarea concediului pentru creșterea copilului, angajatorul a reangajat pe respectiva mămică pentru o singură zi, după care a concediat-o. Legea modificată îl obligă pe angajator să le asigure mamelor minim șase luni de lucru, dar asta poate să aibă niște urmări negative severe, precum am zis înainte, dacă statul nu va susține angajatorul pentru perioada respectivă” – a mai adăugat șeful Agenției.

În acest sens, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita planifică elaborarea unei propuneri de modificare a legii împreună cu domnul senator Tánczos Barna și domnul parlamentar Korodi Attila.

Conform opiniei președintelui consiliului județean, Borboly Csaba, este foarte important ca nu numai să discutăm despre traiul tinerilor de acasă și despre crearea locurilor de muncă, ci să avem și legi bune, potrivite pentru familii și pentru antreprenori, care să încurajeze tinerii de a avea copii, precum și de a se crea noi locuri de muncă. Astfel, președintele consiliului județean susține pe deplin această inițiativă.

În viitorul apropiat, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita inițiază o serie de consultări cu angajatorii și cu mamele cu copii mici, dar oricine poate să vină cu propuneri. În acest scop a fost creat un chestionar online prin care se pot trimite propunerile.

Chestionarul se poate accesa la adresa următoare:

http://fejlodohargita.ro/consultatie111

pentru fime:

http://adehar.ro/node/151