Instituţie subordonată Consiliului Judeţean Harghita

 

Promovarea produselor locale, tradiționale și secuiești

Scopul programului constă în cunoașterea și conștientizarea în rândul populației a valorilor tradiționale specifice din diferite zone ale județului, ocrotirea și perpetuarea conștientă a tradițiilor culturale, gastronomice și a celor meșteșugărești, stimularea prin măsuri de promovare a utilizării produselor și serviciilor autohtone.

Data evenimentului: 
Sâmbătă, Septembrie 11, 2021 - 10:00
Adresă: 
Instituția Liszt

În perioada 11-12 septembrie va avea loc expoziția cu vânzare Ozosep. La eveniment vor fi găsite produse tradiționale și locale din județul Harghita. Târgul va fi deschis între orele: 10-18. Cei interesați vor avea posibilitatea de a alege dintre: mezeluri, cașcavaluri, miere, gemuri și siropuri.

În cadrul evenimentului de trei zile, organizat în perioada 30 iulie-1 august 2021, în coorganizarea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita au fost prezenți și producătorii locali. Cei interesați au avut ocazia să aleagă dintre o gamă largă de: miere, gemuri, pălincă și produse atrizanale.

 

#produsesecuiesti

#agentiadedezvoltare

Imagine: 
Data evenimentului: 
Duminică, August 1, 2021 - 10:37
Adresă: 
Pârtia de schi Speranța

În coorganizarea Agenției de Dezvoltare Județeană Harghita, producătorii locali vor participa prin expoziția produselor tradiționale și locale la Ceaun Grand Prix Borsec 2021, în perioada 30 iulie-1 august 2021. Următoarele produse vor fi disponibile: miere, gemuri, pălincă și diferite produse artizanale.

Expozițiile cu vânzare a produselor tradiționale și locale organizate cu succes!
Tinând cont de reglementările epidemiologice în vigoare, în data de 17 iulie 2021, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc, au organizat Expoziția cu vânzare a produselor tradiționale și locale. La eveniment cei interesați au putut alege din gama largă a produselor expuse sub arcadele Consiliului județean Harghita: produse apicole, mezeluri, produse de patiserii, legume, brânzeturi etc., iar pe Promenadă au fost expuse numeroase produse artizanale.
În continuare vă invităm să alegeți produsele locale, proaspete și gustoase!
Data evenimentului: 
Sâmbătă, Iulie 17, 2021 - 08:00
Adresă: 
Piața Libertății, nr. 5

Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc, va organiza, în data de 17 iulie 2021, Expoziția cu vânzare a produselor tradiționale și locale (piața Libertății, sub arcadele Consiliului Județean Harghita) .

Tinând cont de reglementările epidemiologice în vigoare, în perioada 20-21 mai 2021, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc, au organizat Expoziția de Rusalii cu vânzare a produselor tradiționale și locale. La eveniment cei interesați au putut alege din gama largă a produselor expuse în piața Libertății și pe Promenadă: produse apicole, mezeluri, produse de patiserii, legume, brânzeturi, numeroase produse artizanale.

În continuare vă așteptăm cu drag la toate expozițiile organizate de către Agenție!

Imagine: 
Data evenimentului: 
Marţi, Mai 18, 2021 - 09:21
Adresă: 
Piața Libertății

În perioada 20-21 mai 2021 va fi organizată Expoziția de Rusalii cu vânzare a produselor tradiționale și locale, în Miercurea Ciuc, unde peste 120 de producători  vor fi prezenți, cu peste 200 de produse diferite.

 

Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să respectați normele epidemiologice în vigoare!

Ținând cont de reglementările epidemiologice în vigoare, în data de 17 aprilie 2021, Agenția de Dezvoltare Județeană Harghita, instituție subordonată Consiliului Județean Harghita, în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc, au organizat Expoziția cu vânzare a produselor tradiționale și locale. La eveniment cei interesați au putut alege din gama largă a produselor expuse sub arcadele Consiliului județean Harghita: produse apicole, mezeluri, produse de patiserii, legume, brânzeturi etc., iar pe Promenadă au fost expuse numeroase produse artizanale.

 

Imagine: 

Pagini